Fostă profesoară de la "Eminescu", condamnată pentru proxenetism. Zeci de ani de închisoare în dosarul "Pink Cats"
Articole de la același autor
Margareta Drăguț, la ora comiterii faptelor profesoară la Colegiul "Mihai Eminescu", un polițist din cadrul Secției III, Lucian Borcea, și un fost jandarm, S.N.P., se aflau în fruntea grupării infracționale, al cărei creier era Claudiu Giorson Belecciu, chiar concubinul cadrului didactic.
Atât locuințele suspecților, cât și salonul de masaj erotic de pe strada Dumbrava Roșie au fost percheziționate de oamenii legii.
Ani grei de închisoare
Pedeapsa cea mai mare în acest dosar a primit-o administratorul salonului de masaj, Claudiu Giorson Belecciu: 10 ani de închisoare cu executare, pentru inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, trafic de minori, în formă continuată și proxenetism, în formă continuată.
Margareta Drăguț, fost cadru didactic al Colegiului Național "Mihai Eminescu", a primit 4 ani și 2 luni de închisoare cu executare pentru constituire a unui grup infracțional organizat și proxenetism.
S.N.P., fost angajat al Grupării de Jandarmi Mobile Constanța, a fost condamnat la 5 ani cu executare pentru inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, pentru trafic de minori, în formă continuată și pentru proxenetism, în formă continuată. De asemenea, polițistul Lucian Borcea va sta după gratii 5 ani și 4 luni, pentru inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, trafic de minori, în formă continuată și proxenetism.
Mioara Duțu, recepționera salonului de masaj, a fost condamnată la 8 ani și 2 luni cu executare pentru inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup și proxenetism, în formă continuată.
În același dosar au fost condamnați și Cristian George Chirimbu, care a primit 5 ani de detenție pentru constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de minori și proxenetism. De asemenea, și Mihai Narcis Negoiță a primit sentința în acest dosar: 7 ani și două luni de închisoare.
Dinicu Gabriel, Abagiu Adrian și Mihalache Bogdan Iocovache vor sta după gratii câte 2 ani și opt luni, în timp ce Dencef Dumitru Alexandru și Stavăr Cristian au primit câte 3 ani.
Niazi Mustafa, Rădulescu Gabriel, Ali Miradasîl, Opriș Ion Aurel vor sta după gratii între doi ani și doi ani jumătate.
De asemenea, oamenii legii condamnă inculpata S.C. "PUB PINK CATS" S.R.L. la pedeapsa de 60.000 lei amendă penală. Mai mult, instanța obligă inculpații la plata sumei de 20.000 lei fiecare, cu titlu de despăgubiri civile-daune morale către fiecare victimă.
Decizia judecătorilor nu este definitivă.
Comentează știrea
de la 14, 15 ani cand intra in cls a9a copii nostri incep golaneala fiind influentati sau in mod natural, este la moda sexul la varste fragede si avortul, fiecare liceu are golanii lui.
Nu cred ca le-a batut ''apropouri '' elevelor care-si vedeau de carte , a ales exact ce trebuia ...Doamna profesoara a procedat corect , decat sa ajunga scalve sexulae prin west mai bine aici acasa la loc sigur !
a face prostitutie sau a accepta orice pz la pat este echivalent cu talent; unii au talent la invatatura:mate, muzica, pictura,etc cei mai multi au talent la sex, asa a aparut hiv-sida si alte boli venerice ce duc la cancer; ca femela (frumoasa) daca-ti place sexul gasesti usor un prost sa-ti fie sos=barbat/ sanatate!
Castiga bani de acasa. Aceasta poate fi o mare oportunitate pentru tine! Cautam colaboratori pentru publicare anunturi. Se lucreaza comod de acasa, maximum 3 ore pe zi, in funtie de abilitati. Cerinte: - calculator - conexiune internet - rabdare - cunostinte minime PC - seriozitate - perseverenta Nu este necesara experienta.Oferim instruire gratuia sub forma unor lectii prin e-mail. Veti trece mai intai prin instruire apoi, dacă doriti, veti incepe sa lucrati. Pentru mai multe detalii lasati mesaj cu textul "INFO " la adresa de e-mail : [email protected]